Povestea regelui

“Instituțiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci și de etică, simț al datoriei. Iubirea de țară și competența sunt criteriile principale ale vieții publice. Aveți încredere în democrație…”

“Democrația trebuie să îmbogățească arta cârmuirii, nu să o sărăcească. România, ca și toate țările din Europa, are nevoie de cârmuitori respectați și pricepuți.

Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Nu sunt monarhist, nu sunt republican, sunt apartinic, sunt apolitic.

Sunt doar un OM obișnuit, de naționalitate română, mă mândresc cu asta. Aici m-am născut, aici am primit o educație, aici mi-am petrecut copilăria, adolescența, tinerețea.

Am 28 de ani, de 28 de ani trăiesc în România post-decembristă. România de după Revoluția din ’89.

Astăzi am decis să merg la Palatul Regal. După lovitura de stat din 30 decembrie 1947, Palatul găzduiește Muzeul National de Artă al României (Calea Victoriei 49-53).

Am mers în numele meu personal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I al României.

Majestatea Sa, a fost exemplul viu, oglinda istoriei noastre contemporane.
Chipul său angelic, vorba sa calmă, bunătatea și dragostea sa față de poporul său, poporul român, vor rămâne pentru eternitate în memoria și sufletele noastre.
Acest domn( n.r. în adevăratul sens al cuvântului) a fost un rege adevărat.

Dacă viitorii mei urmași ( pe care mi-i doresc), prietenii mei micuți, mă vor ruga vreodată să le spun o poveste cu un rege, ea va începe așa:

“Povestea regelui,

A fost o dată ca niciodată, un rege, pe care îl chema Regele Mihai I al României…un rege bun și iubitor de oameni, așa cum ar trebui să fie toți regii și conducătorii!

Regele acesta a fost de partea bună și dreaptă a istoriei…”

În zilele acestea de doliu național și grea încercare, așa ar trebui să înceapă fiecare oră de istorie din țara aceasta.

Noi, cei de acum, le suntem datori copiilor noștri, generațiilor următoare cu ADEVĂRUL, cu ADEVARATA ISTORIE a ROMÂNIEI, nu cu diverse variante din vremuri de mult apuse.

Nu cred că vom ști niciodată continuarea afirmației: ” Ce ar fi fost dacă Regele Mihai…”, dar sunt ferm convins că parcursul României, prezentul României ar fi fost altul, al unei țări normale și decente.

Fără bravele sale acte de curaj și sacrificiu:
– arestarea mareșalului Ion Antonescu (“păpușa lui Hitler”;
– “întoarcerea armelor”;
– salvarea miilor de evrei;
– abdicarea ( eu o consider un act nobil si protector) în condițiile amenințării cu moartea sa, a mamei sale, a miei(1000) de studenți arestați pentru demonstrații.
Revista Time a scris: ” Guvernul comunist ar fi amenințat cu mii de arestări și că va scufunda tara în sânge dacă nu semna abdicarea…ș.a.m.d.
România nu ar exista în formele sale actuale, nu ar avea granițele actuale.

“Majestate nu pleca, asta este țara ta” Un milion de români au strigat asta, de Paște, în 1992. Aveam doar 3ani.

Scrisoare catre Majestatea Sa, Regele Mihai I al Romaniei,

Alteța Voastră Regală,

Un mesaj/o scrisoare de la un tânăr care e născut în anul Revoluției din ’89:

Nu am avut onoarea și nici ocazia să vă întind mâna, mi-ar fi făcut o deosebită plăcere!

Dragă bunicule, puteai schimba România!

Drum bun Sire, nu v-am cunoscut dar vă iubesc din toată inima, așa cum ați spus în noiembrie 1992: ” Sunt sigur și știu că România va reînvia și va renaște. Cu toate că am fost departe că am fost departe de voi mai bine de 45, nu v-am uitat niciodată și vă iubesc din toată inima!”

Toate gândurile mele și rugăciunile sunt îndreptate către dumneavoastră!

“Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru.

Sunt mâhnit că, după două decenii de revenire la democrație, oamenii bătrâni și cei bolnavi sunt nevoiți să treacă prin situații înjositoare.

România are nevoie de infrastructură. Autostrăzile, porturile și aeroporturile moderne sunt parte din forța noastră, ca stat independent. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului.

Școala este și va fi o piatră de temelie a societății. Regina și cu mine, alături de Familia noastră, vom continua să facem ceea ce am făcut întotdeauna: vom susține interesele fundamentale ale României, continuitatea și tradițiile țării noastre.

Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credință și fără memorie. Cinismul, interesul îngust și lașitatea nu trebuie să ne ocupe viața. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil și generos.

Demagogia, disimularea, egoismul primitiv, agățarea de putere și bunul plac nu au ce căuta în instituțiile românești ale anului 2011.

http://www.digi24.ro/…/video-si-transcript-discursul-regelu…

Cu drag,
Cosmin Deleliu,
Un tânăr, o voce, un OM.
surse: Wikipedia, Digi 24, Știrile ProTV, BBC, The Guardian, NYT, Washington Post, Time, ONU.

P.S.1 : Rămas bun! Dumnezeu să te odihnească Maiestate și să ne ierte pe noi!

P.S.2: Astăzi e ziua Constituției României 8 decembrie.

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Constituția_României

P.S.3: Mâine e Ziua Internațională Anticorupție 9 decembrie.

“În fiecare an, 1000 miliarde ($1 trillion) de dolari este plătit în mită, în timp ce o sumă estimată la 2600 miliarde (2.6 trilion $) de dolari este furată anual prin corupție – o sumă echivalentă cu mai mult de 5% din PIB-ul mondial.”

“Every year $1 trillion is paid in bribes while an estimated $2.6 trillion are stolen annually through corruption – a sum equivalent to more than 5 per cent of the global GDP.”

http://www.un.org/en/events/anticorruptionday/

http://m.digi24.ro/…/mesajul-regelui-mihai-dupa-colectiv-ma…

https://m.stirileprotv.ro/lbin/mobile/index.php…

#rezist #RegeleMihaiI

Fotografia postată de Cosmin Deleliu.
Fotografia postată de Cosmin Deleliu.
Fotografia postată de Cosmin Deleliu.
Fotografia postată de Cosmin Deleliu.
Fotografia postată de Cosmin Deleliu.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: